Boli oculare: întrebări frecvente

În miopie, ochiul vede încețoșat obiectele aflate la distanță, iar în hipermetropie ochiul focalizează lumina în spatele retinei; mai ales obiectele apropiate par încețoșate, iar pe măsură ce dioptria crește, devin încețoșate și obiectele îndepărtate. Ambele afecțiuni sunt cauzate de incapacitatea ochiului de a focaliza corect lumina.

Astigmatismul apare atunci când corneea sau cristalinul nu are o curbură corectă. Din această cauză lumina nu se focalizează corect pe retină, iar imaginile par încețoșate sau distorsionate. Pentru tratarea astigmatismului se pot folosi ochelari, lentile sau operația cu laser.

Strabismul este o afecțiune în care cei doi ochi nu sunt paraleli. În timp ce un ochi privește drept înainte, celălalt poate devia în diferite direcții. Strabismul poate fi tratat cu ochelari, exerciții sau intervenție chirurgicală.

Presbiopia este o afecțiune oculară care îngreunează vederea de aproape, ca urmare a pierderii elasticității cristalinului odată cu vârsta. De obicei începe să apară după vârsta de 40 de ani.

Glaucomul este o boală în care nervul optic este afectat de tensiunea crescută din interiorul ochiului, ceea ce poate duce la pierderea vederii. Diagnosticul precoce este important, deoarece glaucomul evoluează de obicei lent și, netratat, poate duce la pierderea permanentă a vederii.

Ochiul uscat se caracterizează prin simptome precum arsură, usturime, mâncărime, roșeață și vedere încețoșată. Tratamentul se poate face cu picături de lacrimi artificiale sau cu medicamente care cresc producția de lacrimi.

Corpii flotanți sunt percepția vizuală a unor particule mici care se mișcă în interiorul ochiului. Cei mai mulți corpi flotanți sunt inofensivi și nu necesită tratament; vitreoliza se ia în considerare doar în cazuri selectate. O creștere bruscă a numărului de corpi flotanți sau apariția fulgerelor de lumină necesită un consult oftalmologic de urgență.

Hemeralopia (orbul găinilor) este dificultatea de a vedea în întuneric sau în lumină slabă. De obicei este cauzată de dificultatea ochiului de a se adapta la lumină. Tratamentul depinde de cauza de fond: cauze precum deficitul de vitamina A sau cataracta pot fi tratate, în timp ce bolile ereditare precum retinita pigmentară nu au un tratament definitiv.

Conjunctivita alergică este o reacție alergică ce afectează partea albă a ochiului și provoacă simptome precum mâncărime, roșeață și lăcrimare. Pentru tratament se pot folosi picături de ochi antihistaminice sau medicamente.

Acuze precum amorțeala, durerea, usturimea, arsura, lăcrimarea excesivă, secrețiile, mâncărimea, privirea cu ochii mijiți, îngustarea câmpului vizual și pierderea vederii pot fi simptome ale unor probleme de vedere.

Dacă structura ochiului pacientului este potrivită, prin metoda iLASIK se pot trata miopia de până la 10 dioptrii, precum și astigmatismul și hipermetropia de până la 5 dioptrii.

Ochiul leneș se diagnostichează de obicei în cadrul unui consult oftalmologic. Mai ales la copii, consulturile oftalmologice complete la o vârstă fragedă sunt importante pentru diagnostic.

Da, poate fi tratat dacă este depistat din timp. Opțiunile de tratament pot include folosirea unui plasture ocular, ochelari, medicamente, terapie vizuală sau intervenție chirurgicală. Tratamentul este de obicei mai eficient la o vârstă mai mică.

Tratamentul ochiului leneș este cel mai eficient înainte de vârsta de 7-8 ani; poate fi încercat și la copiii mai mari.

Da, ochiul leneș poate apărea la ambii ochi. Totuși, de obicei un ochi este afectat mai mult decât celălalt.

Tratamentul ochiului leneș nu necesită de obicei o operație. Totuși, dacă există cauze de fond precum strabismul sau cataracta, intervenția chirurgicală poate fi necesară.

În tratamentul cu plasture ocular, ochiul mai puternic este acoperit, iar ochiul mai slab este pus să lucreze mai mult. Acest lucru ajută la întărirea semnalelor trimise creierului de ochiul mai slab.

Dacă nu este tratat, ochiul leneș poate duce la pierderea permanentă a vederii. În plus, pot apărea probleme precum afectarea percepției adâncimii, scăderea calității vieții și pierderea vederii funcționale. De aceea, diagnosticul și tratamentul precoce sunt foarte importante.

Cel mai frecvent simptom este lăcrimarea constantă sau care revine des. Pot apărea, de asemenea, cruste, umflare și înroșire în colțul interior al ochiului și, uneori, secreții cauzate de infecție.

Multe blocaje congenitale se deschid de la sine în primul an de viață. Masajul canalului pe care vi-l arată medicul susține acest proces; dacă canalul nu se deschide, se poate efectua sondajul.

Tratamentul este planificat în funcție de locul blocajului și de cauza acestuia. În cazul unui blocaj permanent se poate efectua o operație care creează o nouă cale de drenaj a lacrimilor spre nas (DCR, dacriocistorinostomie).

Nu, conjunctivita alergică nu este contagioasă. Ea apare ca urmare a unei reacții alergice și nu este cauzată de microbi.

Medicul oftalmolog stabilește diagnosticul ascultând simptomele pacientului și efectuând un consult oftalmologic. În cazurile severe se pot efectua teste alergologice.

Evitarea alergenilor, evitarea ieșirilor în zilele cu concentrație mare de polen, atenția acordată igienei oculare regulate și purtarea ochelarilor de soare pot reduce riscul de conjunctivită alergică.

În tratament se folosesc picături antihistaminice, stabilizatori ai mastocitelor, lacrimi artificiale și, în unele cazuri, medicamente care conțin corticosteroizi. Alegerea medicamentului depinde de evaluarea medicului.

Da, poate fi frecventă și la copii, mai ales din cauza alergiilor sezoniere. Sensibilizarea la alergeni începe de obicei la copii de la o vârstă fragedă.

Dacă nu este tratată, pot apărea disconfort persistent la nivelul ochilor, iritație din cauza mâncărimii și riscul de afectare a corneei. În plus, poate crește riscul de infecție la suprafața ochiului. De aceea, tratamentul nu trebuie neglijat.

Glaucomul este diagnosticat de medicul oftalmolog prin măsurarea presiunii intraoculare, evaluarea nervului optic și testele de câmp vizual.

Glaucomul este afectarea progresivă a nervului optic; cel mai important factor de risc este presiunea intraoculară crescută, cauzată de drenajul deficitar al lichidului din interiorul ochiului. Factori de risc precum factorii genetici, vârsta, utilizarea îndelungată a corticosteroizilor și leziunile oculare pot crește riscul de glaucom.

Glaucomul netratat duce în timp la pierderea vederii și poate provoca orbire permanentă.

Diagnosticul precoce al glaucomului permite ca, prin tratament, evoluția bolii să fie oprită sau încetinită. Intervenția timpurie poate preveni pierderea vederii.

Miopia este o tulburare de vedere în care ochiul nu poate focaliza corect lumina, ceea ce face ca obiectele aflate la distanță să pară încețoșate. Această afecțiune apare atunci când, din cauza formei ochiului, lumina este focalizată în fața retinei.

Hipermetropia este o tulburare de vedere în care ochiul nu poate focaliza corect lumina, ceea ce face ca obiectele aflate aproape să pară încețoșate. În această afecțiune, lumina este focalizată în spatele retinei, ceea ce îngreunează vederea de aproape. Pe măsură ce dioptriile cresc, și vederea la distanță devine încețoșată.

Pentru corectarea miopiei sau a hipermetropiei fără intervenție chirurgicală este necesară folosirea ochelarilor sau a lentilelor de contact. Deoarece aceste defecte de vedere sunt cauzate de defecte ale formei sau ale puterii de refracție a ochiului, în afara intervenției chirurgicale (de exemplu, tratamentul cu laser), aceste probleme sunt corectate temporar cu ochelari sau lentile de contact. Totuși, aceste metode de tratament nu oferă o soluție permanentă.

În unele cazuri (de exemplu, după consumul de alcool sau al anumitor medicamente), nistagmusul poate fi temporar. Totuși, nistagmusul cauzat de tulburări congenitale sau neurologice este de obicei permanent.

Tremorul ocular este de obicei simptomul unei boli. Pentru diagnosticarea cauzei de bază trebuie efectuate un consult detaliat și investigații.

Da, tremorul ocular duce adesea la probleme de vedere. Poate face ca imaginile să fie percepute încețoșat sau neclar.

Tratamentul depinde de cauza de bază. Simptomele pot fi ameliorate cu ochelari, lentile de contact, lentile prismatice, medicamente sau metode chirurgicale. În cazul cauzelor neurologice se stabilește un plan de tratament adecvat.

Stresul nu provoacă de obicei singur nistagmus, deși poate face ca un nistagmus existent să fie mai vizibil. Zvâcnirea pleoapei, care apare adesea odată cu stresul și lipsa somnului, este o afecțiune diferită și inofensivă, numită miokimie. Nistagmusul permanent este de obicei rezultatul unei cauze de bază mai grave.

Presbiopia începe de obicei în jurul vârstei de 40 de ani și se poate agrava odată cu înaintarea în vârstă.

Imposibilitatea de a vedea clar obiectele aflate aproape, nevoia de a miji ochii la citit și durerile de cap sunt simptome ale presbiopiei.

Da, presbiopia se poate trata. Tratamentul se poate face cu ochelari, lentile de contact sau prin metoda lentilei multifocale.

Ochelarii sunt cea mai frecventă soluție. După vârsta de patruzeci de ani recomandăm de obicei o lentilă intraoculară (multifocală sau trifocală) pentru a reda vederea de aproape. Există și metode laser, precum Presbyond, dar deoarece este destul de probabil ca dioptriile să revină în câțiva ani, la această vârstă se preferă în general o lentilă. Consultul stabilește ce opțiune vi se potrivește.

Ochelarii sunt metoda cea mai frecventă și mai simplă de tratament al presbiopiei. Ochelarii, potriviți mai ales pentru persoanele care au dificultăți în a vedea de aproape, asigură o vedere clară.

Presbiopia apare atunci când cristalinul își pierde flexibilitatea. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, cristalinul capătă o rigiditate care îngreunează focalizarea clară la distanțe mici.

Da. Operația de strabism se poate efectua la orice vârstă. La adulți, alinierea ochilor poate reduce vederea dublă și poate îmbunătăți aspectul, deși percepția adâncimii care se poate dobândi în copilărie nu poate fi întotdeauna obținută pe deplin.

Nu. Operația se efectuează pe mușchii de pe suprafața exterioară a ochiului, iar globul ocular nu este deschis. Alinierea ochilor este corectată prin ajustarea poziției sau a tensiunii acestor mușchi.

La majoritatea pacienților o singură operație este suficientă; la unii, o deviere ușoară poate reapărea în timp și poate fi necesară o nouă corecție. La copii, continuarea purtării ochelarilor și a ocluziei ajută la menținerea rezultatului.

Medicul oftalmolog diagnostichează ochiul uscat prin metode precum testul Schirmer sau examinarea suprafeței ochiului. Aceste teste măsoară cantitatea și calitatea lacrimilor.

Simptomele ochiului uscat pot fi controlate. Tratamentul poate include picături de lacrimi, gel, comprese calde aplicate pe pleoape sau schimbări ale stilului de viață.

Picăturile de lacrimi artificiale sunt tratamentul cel mai des folosit. În cazurile mai severe pot fi folosite și picături antiinflamatoare eliberate pe bază de rețetă.

Evitarea privitului îndelungat la ecranul computerului, clipitul frecvent, folosirea umidificatoarelor și consumul unei cantități mari de apă pot ameliora ochiul uscat.

De obicei, ochiul uscat nu provoacă orbire. Totuși, dacă nu este tratat, riscul de leziuni ale suprafeței oculare și de infecție poate crește.

Da, dar lentilele de contact pot fi greu de purtat. Medicul oftalmolog vă poate recomanda lentile hidratante special concepute.

Folosirea picăturilor de lacrimi artificiale, alimentele care conțin omega-3, compresele calde, masajul conturului ochilor și umidificatoarele de aer pot ameliora simptomele ochiului uscat.

Zvâcnirea pleoapei poate fi cauzată de stres, oboseală, consumul de cafeină, ochiul uscat, alergii, lipsa somnului sau timpul îndelungat petrecut în fața ecranelor. Rareori poate fi simptomul unor tulburări ale sistemului nervos.

În majoritatea cazurilor, zvâcnirea pleoapei este inofensivă și trece de la sine. Totuși, dacă persistă mult timp sau este însoțită de alte simptome neurologice, trebuie consultat un medic.

Da, stresul este una dintre cele mai frecvente cauze ale zvâcnirii pleoapei. Tehnicile de relaxare și gestionarea stresului pot reduce zvâcnirile.

Somnul suficient, reducerea consumului de cafeină, limitarea timpului petrecut în fața ecranelor, folosirea picăturilor de lacrimi artificiale în caz de ochi uscat și reducerea stresului pot ajuta la prevenirea zvâcnirii pleoapei.

Dacă zvâcnirea durează mai mult de câteva săptămâni, afectează toți mușchii feței, face ca pleoapele să se închidă complet sau este însoțită de alte simptome neurologice, trebuie consultat un medic.

Deficitul de vitamine precum B12 și D și de minerale precum magneziul poate duce la zvâcnirea pleoapei. O alimentație echilibrată și, dacă este necesar, folosirea suplimentelor pot preveni această afecțiune.